Un brownie care concurează oricând ca și consistență și gust cu oricare din variantele ei cu unt și ou. Acest brownie are tot ce-i trebuie pentru a fi un succes și pentru tine. Dacă îți place ciocolata trebuie să știi că acest brownie are un gust ciocolătos pregnant. Merge excelent cu o cupă de înghețată sau cu extratahină și o ceașcă de ceai.   

Pentru această rețetă este nevoie de tahină foarte moale, cât mai lichidă. 

Brownie cu tahină

Ingrediente

  • 6 linguri pudră de cacao (folosesc Rapunzel) 
  • 300g zahăr de cocos
  • 200g făină cu praf de copt (folosesc Orgran)
  • 7 linguri ulei topit de cocos (folosesc Biona)
  • 5 linguri pline de tahină (folosesc Al Yaman)
  • 200g lapte de migdale 
  • puțină sare 

Indicații

  1. Încălzește cuptorul la 180 C, cu ventilație.
  2. Într-un bol, amestecă bine pudra de cacao, zahărul de cocos, făina și puțină sare. 
  3. Într-un alt bol, amestecă uleiul de cocos topit cu laptele de migdale și tahina. Adaugă compoziția rezultată peste ingredientele de la pasul 2 și amestecă bine. 
  4. Pune compoziția într-o tavă și introdu-o la cuptor pentru 35 minute. 
  5. Când este gata, scoate-o din cuptor și las-o să se răcească. 
  6. Pune deasupra tahină. 


Rețeta noastră de Brownie cu tahină este delicioasă, gustul fiind foarte important pentru noi, dar este și bazată exclusiv pe plante, fără gluten și lactoză, fiind o alegere excelentă pentru cei care doresc să aibă un stil de viață activ și sănătos. 

CategoriesFără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *