Chiftelele acestea sunt printre preferatele lui Zeno. Sunt perfecte pentru luat la pachet.

Ne place să le servim cu sos de iaurt de cocos, cu tahină și lămâie.

Pentru sos-ul din iaurt de cocos ai nevoie de 150g iaurt de cocos, sucul de la 1 lămâie, puțin lapte de migdale, 3 linguri de tahină și puțină sare. Amestecă toate ingredientele până când se formează sosul. Presară deasupra puțin coriandru.

Chiftele din morcovi

Ingrediente

  • 2 morcovi 
  • 350g porumb fiert 
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 50g făină de năut 
  • 1 lingură boia
  • 2 linguri făină (folosesc Doves Farm)
  • puțin ulei de măsline
  • puțină sare

Indicații

  1. Scurge bine porumbul și pune-l într-un blender până când se formează o pastă. 
  2. Pune o tigaie la foc mediu cu puțin ulei de măsline. Când tigaia este caldă, adaugă ceapa, usturoiul și puțină sare, gătind pentru 5 minute, până când ceapa este moale. 
  3. Adaugă peste ceapă și usturoi, morcovii dați prin răzătoare, boiaua și amestecă bine, gătind pentru aproximativ 5 minute. 
  4. Stinge focul, pune peste compoziția din tigaie pasta de porumb de la pasul 1, făina simplă și făina de năut. Amestecă bine și dă compoziția la frigider pentru 1 oră. 
  5. Ia compoziția de la frigider și, cu ajutorul mâinilor, modelează chifletele. 
  6. Pune o tigaie la foc mediu cu puțin ulei de măsline și gătește fiecare chiftea câte 3 minute pe fiecare parte. 


Rețeta noastră Chiftele din morcovi este delicioasă, gustul fiind foarte important pentru noi, dar este și bazată exclusiv pe plante, fără gluten și lactoză, fiind o alegere excelentă pentru cei care doresc să aibă un stil de viață activ și sănătos.

CategoriesPrânz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *