C

Crumble cu fructe de pădure

Ai crede că nimic nu este sănătos în această rețetă, judecând după gustul magnific și gândindu-te la prejudecăți. Surpriză! Te bucuri de un desert excelent, „mai vreau” de gustos, bucurându-ți și organismul cu vitaminele, mineralele, fibrele, grăsimile sănătoase, antioxidanții și proteinele ​​vegetale care vin la pachet.   

Sucul fructelor îmbinat cu ovăzul, atingerile subtile de sirop de arțar. Un desert excelent.  

Crumble cu fructe de pădure

Ingrediente

Pentru bază:

  • 800g mix fructe de pădure
  • 300g merișoare proaspete 
  • 3 linguri sirop de arțar 
  • 1 litru suc natural de portocale 

Pentru compoziția de deasupra:

  • 100g fulgi mari de ovăz
  • 70g migdale măcinate 
  • 100g nuci pecan mărunțite 
  • 50 semințe de chia
  • 100g zahăr de cocos
  • zeama de la o portocală 
  • 4 linguri ulei de cocos topit 
  • 2 linguri scorțișoară
  • 1 lingură ghimbir măcinat 
  • 1 lingură sirop de arțar  

Indicații

  1. Încălzește cuptorul la 180 C, cu ventilație.
  2. Pune la foc mediu o oală cu tot mixul de fructe de pădurea și cu sucul de portocale. 
  3. Lasă la fiert timp de 25 minute, până când sucul a scăzut.
  4. Într-un bol, amestecă migdalele măcinate, nucile mărunțite, fulgii de ovăz, zeama de portocală, zahărul de cocos, semințele de chia, uleiul de cocos, siropul de arțar, scorțișoara și ghimbirul măcinat. Amestecă bine. 
  5. Într-o tavă, pune tot mixul de fructe, nivelând bine. Pune deasupra compoziția rezultată la pasul 4 și nivelează. 
  6. Pune tava la cuptor pentru 10 minute. 


Rețeta noastră de Crumble cu fructe de pădure este delicioasă, gustul fiind foarte important pentru noi, dar este și bazată exclusiv pe plante, fără gluten și lactoză, fiind o alegere excelentă pentru cei care doresc să aibă un stil de viață activ și sănătos. 

CategoriesFără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *