Aș servi această supă fiecărui om care s-ar opri la masa mea! Este caldă, vindecătoare și plină de arome… cu ingrediente puține, dar elementare, de exemplu pasta miso din orez brun, uleiul de susan, salată Bok Choy, tofu și sos Tamari. Culorile, gustul, texturile, te scot din rutina zilnică și te poartă într-o lume pură, proaspătă, a unui început de primăvară.
Ne place primăvara, cu ceapă verde proaspătă.
Supă ramen
Ingrediente
- 250g mix de ciuperci (shiitake, pleurotus)
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- 1 lingură pastă de miso din orez brun (folosim Clearsping)
- 2 cepe verzi
- 2 porții de tăiței (folosim paste din 100% hrișcă Clearsping)
- 1 lingură ulei de susan prăjit (folosim Clearsping)
- 1 lingură supă de legume vegetală (folosim Marigold)
- 600ml apă
- 2 verze Bok Choy
- 1 lingură sos Tamari
- 1 pachet tofu (folosim Biona)
- câțiva fulgi de chili
Indicații
- Încălzește cuptorul la 200 C.
- Taie tofu în bucăți mici și stropește cu ulei de susan. Pune-l la cuptor pentru 25 de minute.
- Fierbe tăițeii conform ambalajului.
- Pune la foc mediu o tigaie cu puțin ulei de susan. Când este caldă, adaugă ceapa și usturoiul, gătind până când sunt moi.
- Adaugă sosul Tamari, pasta miso și supă vegetală, gătind din nou pentru aproximativ 2 minute.
- Adaugă apa, redu focul și lasă tigaia pe foc pentru aproximativ 15 minute.
- Într-o altă tigaie, adaugă uleiul de susan. Pune tigaia la foc mediu.
- Când tigaia este caldă, adaugă mixul de ciuperci, varza Bok Choy, sparanghelul și puțină sare. Gătește fără să le atingi pentru 15 minute sau până când sunt moi.
- Pune într-un bol supa, tăițeii fierți, varza, ciupercile, tofu crocant, ceapa verde și fulgii de chili.
Rețeta noastră de Supă ramen este delicioasă, gustul fiind foarte important pentru noi, dar este și bazată exclusiv pe plante, fără gluten și lactoză, fiind o alegere excelentă pentru cei care doresc să aibă un stil de viață activ și sănătos.